duminică, iunie 12

Frustrare.


Dezamagire, furie si dezgust. Da! Asta imi inspira multi dintre cei pentru care as fi bagat mana in foc ca nu mi-ar intoarce spatele.
Sunt naiva si pun suflet in orice, iar atunci cand intr-o prietenie dau tot ce am eu mai bun, cer ca si eu la randul meu sa fiu tratata in acelasi mod. Nu poti investi intr-o chestie care nu-ti aduce minimul de profit, nu? Parca asa e in afaceri. Acelasi principiu se aplica si in viata.

Cunosc o multime de oameni, unii au reusit sa imi intre la inima, ceilalti au facut tot posibilul sa n-aiba ce cauta acolo. Asta e perfect normal. Nu mi-am dorit niciodata 'centrul atentiei', nici macar sa fiu placuta de toata lumea, ba dimpotriva, sunt constienta ca anumite parti din felul meu de-a fi deranjeaza si asta nu se va schimba prea curand. Dar nici ca-mi pasa!

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt o singuratica, nu am nimic cu lumea si nici nu urasc pe nimeni. Din contra, imi iubesc prietenii iar desi sunt putini, pentru acei cativa sunt in stare de orice, ma mandresc cu ei si vreau sa se stie ce persoane deosebite sunt.

Cand ajung sa cunosc pe cineva indeajuns de bine, pretind ca respectivul sa imparta cu mine necazurile dar si bucuriile, iar atunci cand e fericit vreau sa ma priveasca in ochi si sa-mi spuna despre toate sentimentele ce-l incearca la momentul respectiv.

Nu stiu sa fiu falsa. Nu te intreb "ce faci" din complezenta, nu zambesc doar ca sa fac pe amabila si nici nu ma implic in ceva daca nu imi si pasa de persoana respectiva. Imi place sa spun pe fata ceea ce gandesc, fara sa ma ascund.

Adevarul insa doare. Oamenilor nu le place cand le spui adevarul. Asta e cea mai recenta si trista constatare a mea. Daca taci si nu le dai vreun sfat, nu este bine .. iar daca le spui parerea ta care nu coincide cu a lor, deja le esti dusman si tii cu asa zisa tabara adversa (care nu de multe ori se rezuma la o singura persoana). Invatati insa ca de cele mai multe ori dusman nu iti este o persoana apropiata, nici macar una total straina, ci tu insuti. Un prieten adevarat niciodata nu-ti va spune ce vrei sa auzi, ci va privi obiectiv situatia, va avea pus deoparte pentru tine un sfat si o vorba buna dar si o palma sanatoasa pentru a te trezi la realitate atunci cand o iei pe aratura.

Sunt furioasa pe mine. Naivitatea-mi caracteristica inca ma face sa cred in scenarii optimiste cu finaluri pictate in culori vesele .. in oameni adevarati pe care te poti baza. Realitatea nu e mereu asa iar lucrurile pe care nu le traiesti la timp, nu le mai traiesti niciodata. Cand fugi de tine, nu vei afla niciodata cine esti. Risca, doar asa iti vei cunoaste limitele!

Obisnuiesc sa-mi fac probleme din cele mai neinsemnate lucruri, sa gandesc prea mult .. cand as putea foarte bine sa iau o gura sanatoasa de aer si sa imi continui drumul fara sa privesc inapoi. Si sa nu mai gandesc atat!

Imi place sa ma complic. Nu ma multumesc deloc chestiile simple, logice, cu un inteles concret. Nu domne! Eu trebuie sa scot fum pe nari pana gasesc cica o solutie si nici atunci nu-mi convine, vreau mai mult. Ziceam intr-un articol anterior ca sunt perfectionista. Oare lucrurile perfecte pot fi vreodata simple ?!?

Ca tot am fost prea linistita in ultima vreme si nu am mai facut vreo analiza avand ca subiect propria persoana .. uhmm. Poate totusi am sa ajung si eu candva intr-o sfera a normalitatii, asta daca nu sunt de mult acolo iar ceilalti se afla sigur la polul opus. Sunt insa optimista. Mi-ar fi greu sa concep o alta 'eu', iar cei pentru care sunt precum o carte deschisa stiu deja asta si ma accepta asa.

Un comentariu:

fleurrebelledenuit spunea...

Cam aşa sunt şi eu.. Şi uneori ajung la aceeaşi concluzie: că nu e bine. Cu toate astea, I don`t give a fuck! După cum spuneai şi tu, cine mă iubeşte şi mă cunoaşte, mă aceeptă aşa cum sunt.
O să treacă o să vezi. În viaţă o să ai nenumărate astfel de dezamăgiri. La un moment dat o să te obişnuieşti şi n-o să te mai doară...
Cu drag..