Desertul pentru totdeauna

Buna seara dragilor! Fiind putin trecut de miezul noptii iar dupa cum stiti, inspiratia ma "loveste" tocmai atunci cand ar trebui sa dorm. Noroc insa ca astazi nu am cursuri si mai pot pierde cateva ore treaza.

Acum 2 zile am fost la biblioteca facultatii si profitand de permisul obtinut de curand am zis hai, sa imi iau si eu ceva de citit, satula fiind de toate textele teoretice cu care ne 'indoapa' profii. Stiu ca sunt necesare, ca doar pe baza lor ar trebuie sa incercam sa intelegem operele din bibliografie .. dar chiar si asa, pentru cineva cu destul de putina experienta in ale lecturii, ca mine, e mai complicat.

Nu o mai lungesc cu alte lucruri inutile, am sa scriu cu alta ocazie despre viata de studenta, deocamdata vreau sa ma "laud" ca imediat ce am pus mana pe Desertul pentru totdeauna, a maestrului Paler, nu m-am lasat pana nu am terminat-o. Si asta in 2 zile, daca nu punem la socoteala si noaptea nedormita devorand pagina dupa pagina. Desi am mai citit prin liceu Viata pe un peron si Scrisori imaginare ( pe care din lipsa de rabdare nu am terminat-o, am sa ma revansez cu prima ocazia ), nu le-am perceput atat de bine, nu le-am inteles cu adevarat esenta. Poate nici varsta nu m-a ajutat sau pur si simplu nu am fost indeajuns de concentrata in lectura.

Cert e ca aceasta carte m-a fascinat. N-am sa-i fac o recenzie intrucat nu dispun nici de cunostintele necesare nici de dorinta de a face o prezentare mai vasta. Cred ca acele cateva cuvinte spuse intr-un mod cat de cat obiectiv sunt de ajuns.

Ceea ce face din Desertul pentru totdeauna o scriere deosebita este chiar simplitatea cu care este scrisa, pasajele bine nuantate fara nevoia unor descrieri obositoare ( pe care eu personal le mai sar cand vine vorba de unele romane ) si geniul autorului care transpune in cateva pagini fragmente de suflet, trairi intense si mai ales nostalgia vremurilor petrecute in comuna natala, Lisa, loc ce si-a pus amprenta pe caracterul si personalitatea maestrului. Asa cum acesta afirma " Dar, probabil, fara a pierde nu învatam sa pretuim " si " Se pare ca iubim de fapt ceea ce ne lipseste" .. lucrurile care tind sa nu ne mai apartina capata o alta importanta, mult mai profunda, in sufletele noastre.

Impletind pasajele narative cu maxime si citate ce merita citite si intelese in adevarata lor esenta, cartea lui Octavian Paler este o lectura placuta, meditativa, o confesiune a unui maestru care daca ar mai fi fost printre noi, sigur ar fi continuat sa creeze adevarate lectii de viata, transpuse pe hartie.

Ca de obicei, mi-am transcris niste pasaje pe care as vrea sa le scriu si aici. Iata ce mi-a placut :

".. Nu pot pretinde ca soarta n-a fost indulgenta cu mine. Mi-a acordat suficient timp pentru a da existentei mele un înteles."

".. Caci reprezint categoria cea mai expusa si mai stupida : omul cu sentimente. Ma domina ceea ce simt, nu ceea ce gândesc."

"Dar, oare, lucrul de care ne temem cel mai tare trebuie sa se întâmple întotdeauna?"

"-Chiar nu mai credeti in nimic? (..)

-Am crezut ca sensul vietii este chiar viata. Acum nu mai sunt sigur."

"Se pare ca iubim de fapt ceea ce ne lipseste."

"As putea consimti ca m-am iubit pe mine mai mult decât am iubit adevarul si ca de aceea, sunt în masura sa confirm ca regretele sunt uneori o forma, indirecta, de vanitate."

"Ca sa devii "ratat", trebuie sa fi avut niste visuri înalte, niste ambitii mari."

"Amestecul de orgoliu si timditate (..) era, înca de atunci, baza caracterului meu."

"Asa e si viata.(..) Te lasa sa crezi ca totul e normal si, pe neasteptate, îti pune gheata in gât."

"Tot ce se întâmpla se întâmpla fiindca asa trebuia sa se intâmple."

"Efortul de a râmane politicos ma oboseste."

"Dar, probabil, fara a pierde nu învatam sa pretuim."

"Melancolia nu cruta pe nimeni (..), între linistea sfintilor si furia nebunilor nu e decât o diferenta de diagnostic."

"Viata nu e o opera de arta. E, mai degraba, un bazar în care gasesti de toate, inclusiv nimicuri."

"Am mers prin viata ca pe o strada plina de câini, fara sa iau în mâna nici o pietricica, sa ma apar. Asa ceva se plateste. (..) într-o zi vei afla si tu ca nu moartea e greu de înfruntat, ci viata."

"Destinul, cred eu, ne e, în buna masura, decis de firea cu care ne-a înzestrat ereditatea."

"Din pacate, nimic în viata nu poate fi luat de la capat."

"Exista lucruri pe care le poti avea doar daca stai departe de ele. Facând greseala sa le cauti, le pierzi."

".. fiindca într-un desert amagirile n-au capat."

"Caci iti trebuie, cu siguranta, niste calitati anume pentru a fi cinic."

"Ma uit, parca, prin gaura cheii la un copil care-mi e, pe jumatate, strain."

"Nici o oboseala sufleteasca nu se compara, probabil, cu una care provine dintr-o iubire ce nu se poate consola."

"A aparut in viata mea din senin si a gasit modul cel mai violent de a ramâne."

"Progresul interior e însotit, uneori, de regres interior."

"Singuratatea, afla de la mine, n-o poate umple lumea, ci o singura fiinta. Una care te poate ridica sau nimici."

"Daca poti sa-mi aduci bucurie sau tristete, înseamna ca sunt în mâna ta. (..) Daca ai fi perfect, n-as avea niciun merit ca te iubesc."

"Vreau să-ţi intru în sânge..."

[Mihail Drumeş, Invitaţie la vals]

I need to make mistakes just to know who I am ..

Am lipsit mult, stiu.

Nu vin cu justificari, pur si simplu au fost multe trairi care nu-si au locul pe o foaie de hartie. Sau pagina de blog.

Inceputul facultatii nu imi e tocmai prielnic, am mari probleme de adaptare si inca simt ca nu imi gasesc locul in cladirea aceea imensa.

Speram sa fie vorba doar de o faza de moment, dar pe masura ce zilele trec ma gandesc cu teama la perioada de sesiune ce se anunta aglomerata, dificila.

Nu maldarul de materii ma sperie, ci faptul ca nu am reusit nici pana acum sa inteleg rostul multora din ele. E drept ca trecerea de la profilul real la Litere e ciudata .. parca astepti ca dupa toata teoria sa faci si ceva practic, insa nu ai ce .

Informatiile sunt multe si unele de prisos.

Simt ca nici vocabularul nu ma ajuta, am lacune mari in exprimare, parca as vrea sa spun ceva dar nu-mi gasesc cuvintele potrivite .. poate si lipsa scrisului sau a cititului a contribuit la asta. Ca vorba aceea, cand puteam sta sa citesc, eu aveam de rezolvat integrale.

Nu pot sa spun ca regret perioada 'mate-info', desi mi-a fost greu sa recunosc, stiu ca mi-a destupat mintea, m-a facut sa gandesc mai mult, sa caut mereu variante si solutii in orice problema .. iar faptul ca am invatat intr-un domeniu pe care l-am detestat, asta ma face sa fiu mandra de mine. :D

Momentan sunt 'in asteptare', cum s-ar spune .

Inceputurile sunt mereu mai grele, iar primul semestru e criminal in orice facultate.

Astept sa treaca perioada asta mai dificila, astept de asemenea sa ma regasesc pe mine.

Sunt contradictorie, desi pretind ca am crescut, ca rationez mai mult, am dese momente de imaturitate prosteasca.

De ce echilibrul e asa greu de atins ?

19.

Nu stiu cu ce sa incep. Zeci de ganduri imi trec prin minte si alte tot atatea sentimente au dat navala peste mine. Inca un an, inca un pas din acest drum numit viata si multe vise, sperante, iluzii stranse de-a lungul lui. A fost pe departe unul din cei mai frumosi si o spun cu mana pe inima. Mi-am atins aproape toate telurile, am crezut cu incapatanare in ceea ce vreau si incep sa vad viitorul in culori mai calde. Am invatat sa iubesc din nou si asta doar datorita lui care si-a pus amprenta asupra mea si a perioadei asteia intr-un mod aproape radical, neasteptat dar incarcat de emotii si trairi deosebite ..

Cu toate acestea, am intrat intr-o stare nostalgica, trista .. tipic atunci cand lipseste cineva care sperai ca niciodata n-o sa plece. Mi-e dor sa mai am varsta aceea frageda si el sa fie cu mine, inconjurandu-ma cu caldura, iubire, sfaturi bune .. toate acele lucruri pe care doar un bunic le poate oferi. M-am obisnuit cu absenta lui, desi in perioada asta mi-e tare greu ..ma agat cu speranta de gandul ca cei care ne iubesc nu ne parasesc niciodata.. ii vom gasi intotdeauna aici <3

La multi ani mie !

Nocturn

Privind cum dormi te pictez in cuvinte fara forma

Clipiri de gene negre fosnesc subtil in intuneric

Palme-nvelite-n umbre de lumina si un aer feeric

O caldura intima se revarsa-ncet in tot trupu-mi greu

Simt racoarea noptii dar venele-mi pulseaza agresive

Franturi de ganduri multe, batai de inima excesive

Mereu.

As respira tot aerul din camera doar sa te simt mai aproape

Sa adorm pe-al tau piept, sa visam inveliti in soapte

Aici, acolo sau oriunde ..

Jumatati de ore, o viata sau zeci de secunde.

Parfumul tau face sa vibreze amintiri pierdute

O dulce adiere-mi schimba universu-n cateva minute

Timpul, prieten sau dusman

Il strang in pumni, il opresc in loc

Traiesc in prezent, de viitor n-am teama deloc.

***

Cu ochii-n tavan, ma sufoc in vidul de-alaturea

Asternutul rece arde, patul e gol si nu ma vrea..

Strabat cu pasi timizi perdeaua miilor de vise

Intregul e infirm acum, raman o simpla jumatate

Surad stiind ca-ai sa revii, sigur, aici, poate..

Cerneala inimii asterne iar franturi din povesti nescrise.

Dimineti tarzii

" Toate lucrurile par simple pana incepi sa te gandesti la ele. De ce absenta are prostul obicei de a intensifica iubirea ? "

[fraza adaptata dupa "Sotia calatorului in timp", Audrey Niffenegger]

***

Picaturi de roua, zorii unei dimineti tarzii,

Noapte alba fara vina

Clipa desprinsa din basm, asternuta-n poezii

De iubire plina.

Petale de lumina, aer de poveste

Invaluit in magie sentimentul este.

Evadam din realitatea care uneori apasa

Traim, iubim si de restul nu ne pasa!

Mi-e dor sa impartim din nou aceleasi vise,

Tremurand, privim spre ferestrele deschise.

Vreau sa-ti soptesc ce n-am zis nimanui,

Sub priviri ce sclipesc cand pe nume-mi spui.

In ale tale brate ratacita,

Respir din nou si-nvat cum e sa fii iar fericita.

Inima-mi fragila precum un vers

Se odihneste-n palma ta, un mic univers.

Dorinte nespuse, atingeri infinite

Soapte cad peste pleoapele-adormite.

Viseaza fara teama, caci n-am sa plec

In inima ta vreau sa ma pierd ...

Vara, inscrieri la facultate ..

E prea cald! Temperatura ridicata, lipsa vantului sau a unei eventuale ploi imi dau insomnii grave. De cateva nopti 'reusesc' sa adorm dupa 4 dimineata, ceea ce face din mine o ametita pe tot parcursul zilei. De maine planuiesc sa ma reapuc de sala, dat fiind faptul ca am terminat si inscrierile la facultate. N-am s-o lungesc prea mult pe tema asta .. dupa cum (nu) stiti, am mers pe Fjsc (Facultatea de jurnalism si stiintele comunicarii) si Facultatea de litere, ambele la Universitate. Cea de-a doua optiune nu prea ma incanta, ba din contra, imi doresc sa nu fiu nevoita sa raman acolo in caz ca nu iau peste 5 la admitere la fjsc. Totusi sunt optimista, desi n-am facut filologie ci mate-info, am schimbat 4 profi de romana in 4 ani si nici nu dispun de un vocabular atat de elevat, sper sa am inspiratie in ziua respectiva, sa fac o figura buna si mai ales sa intru la buget caci facultatea in sine e destul de scumpa pentru buzunarul alor mei :D

Multi mi-au spus "Ce faci tu cu jurnalismul in Romania? Te vezi vreo Andreea Esca prezentand stirile ? ". Evident ca acestia au privit totul intr-un mod destul de superficial, zic eu. Jurnalismul nu se bazeaza doar pe citirea de pe un prompter si transmiterea de informatii prin intermediul tv-ului. Eu personal m-as vedea redactor, eventual la o revista smechera pentru femei :)) .. sau orice altceva in domeniul asta. Ma pasioneaza mult articolele, multitudinea de idei, incadrarea in pagina si informatiile pe care le poti transmite cititorului daca stii sa pui cap la cap niste detalii si nu doar sa insiri cuvinte mari fara un anume inteles.

Acum va intreb pe voi, credeti ca am sanse ? :)

Ratacire

Vi s-a intamplat vreodata sa va priviti in oglinda si sa nu recunoasteti persoana care vi se infatiseaza in ea?

Pe zi ce trece sesizez ca vreau sa stiu tot mai mult. Pun intrebari in stanga si-n dreapta convinsa fiind in naivitatea-mi infinita ca asa am sa primesc raspunsurile. Mereu am crezut ca cei din jur stiu mai bine, ca un sfat mereu va fi binevenit .. dar dincolo de toate, raspunsul a fost mereu la mine. Desi nu-l stiam. Desi il aveam in fata ochilor si nu-l puteam vedea sau intelege. Si uite asa m-am ales cu mii de pareri, idei ravasite si o minte confuza. Urat asa.

Cel mai bine ar fi sa-mi iau o vacanta. Mintea mea si cu mine. Nu mai cer sfaturi, nu mai ascult opinii, nu mai astept idei. Merg pe mana mea de acum. Asta pana reusesc sa ma regasesc, sa aflu cine sunt si ce vreau. Din pacate lucrurile nu-s atat de simple, iar mintea mea din cate vad contine mii de sertare si sertarase unde s-a cam asternut praful.

Sunt in ceata. Obisnuiesc sa iau decizii pripite, din mult prea multa graba si impulsivitate necontrolata. Am devenit o enigma si pentru mine. Cei din jur vad atat cat las eu sa se vada. Si atat. Poate nici eu n-am ajuns sa ma cunosc atat pe cat pretind. Iar asta ma sperie. E mai mult decat ciudat sa traiesti in corpul cuiva in al carui caracter simti ca nu te mai regasesti ..

Ma sperie profunzimea trairilor. Sentimente puternice ridicate la un mare nivel. Cuvinte soptite pe nerasuflate care isi pierd din esenta o data ajunse pe buze. Oare e mai bine sa simti in taina sau sa impartasesti desi iti pari teribil de stangaci facand asta ? Uhmm .. deseori m-am simtit ca intr-o telenovela prost jucata aruncand cu vorbe mari, dar fara substrat. Parca nu stiu .. nu e cum trebuie sa fie. Sau poate asa e si nu inteleg eu ? Tare as vrea sa cobor de pe norul ala alb si pufos in care m-am ratacit inconstient de atatea ori ..

[Din prea multa iubire nu stiu cum sa te iubesc..]

Bac 2011

Bine v-am regasit! Stresul, emotiile si asteptarea s-au terminat .. Ieri mi-am vazut unul din vise indeplinit! AM LUAT BACUUUUL!!!!! Veti spune ca exagerez, ca sufar de mine .. dar la ce macel a fost in intreaga tara, pot spune ca ma consider o maaaare norocoasa! I'm proud of me! :D

9 la romana, 8,05 la mate si 9,10 la biologie, per total 8,71. Nici acum nu-mi vine sa cred ca am terminat mate-info si am luat si bacul, mai ales din ce vad la tv .. a fost cel mai slab bac dintotdeauna.

Asta ar trebui sa ridice niste semne de intrebare in randul tuturor. Elevi, parinti si profesori. Auzisem de la bunica-mea ca la tv un reporter a intervievat un profesor dintr-o comuna care primea un salariu de doar 500 de lei. Acesta, dupa ce a vazut ca niciun elev din liceul lui nu a promovat, a replicat transant : "Predam si noi dupa cum suntem platiti" . Pai stai putin frate, ce vina au elevii ca voi sunteti niste frustrati ahtiati dupa bani? Nu e indeajuns ca nu va dati silinta sa predati de asa maniera in asa fel incat elevii sa nu mai fie nevoiti sa faca si meditatii? Atunci cand ati ales aceasta meserie, ati stiut bine in ce va bagati, care sunt avantajele dar mai ales riscurile. De bine de rau, voi aveti deja o slujba, fie ea si prost platita, insa elevii astia au un viitor in fata. Nu cred ca elevii au vreo vina pentru asta. Dimpotriva. Este adevarat ca nu se mai invata, toti sau cel putin majoritatea s-au bazat pe copiat, asta e clar, iar faza cu camerele video i-a terminat pe toti .. insa daca si materia ar fi altfel, mult mai concisa si fara atatea subiecte inutile si prost formulate, eu cred ca si situatia invatamantului romanesc ar fi alta.

Nu stiu care ati urmarit stirile zilele astea, s-a vorbit despre un liceu ai carui elevi au primit subiecte gresite la informatica. De la mine erau. Dupa ce au iesit din sala de examen, convinsi ca 'e de bine', au sunat-o pe profa pentru a se verifica. La un moment dat, profa vazand ca subiectul nu concide, si-a dat seama de greseala facuta de comisia care l-a distribuit. Ce a urmat dupaia .. vizite la inspectorat, minister .. ca intr-un final colegii mei sa fie asigurati ca examenul lor este valid si ca vina nu le apartine. O alta intamplare a fost chiar la mine in sala, la ultima proba, biologie. A venit plicul cu subiecte, au fost distribuite ..pentru ca in secunda urmatoare sa realizam cu stupoare ca nu ajung pentru toti. Am asteptat 20 de minute pe ceas ca apoi sa vina o tanti cu niste subiecte proaspat xeroxate. Ia ghiciti ? Erau cele de la romana ...

Intr-un final le-am primit pe cele corecte si ne-am apucat de treaba, cu un handicap de aproape jumatate de ora in urma celorlalti .

Nu am deschis subiectul asta ca sa acuz pe cineva, nu am dreptul si nici nu sunt in masura atata timp cat eu am promovat. Dar ma uit la cunostinte de ale mele, prieteni, prietene care inca se chinuie sa depuna o nenorocita de contestatie, constienti fiind ca vor fi nevoiti sa dea din nou in toamna sau poate chiar in sesiunea din vara lui 2012, si nu mi se pare corect. La liceul meu n-au fost montate camere iar comisiile au fost de toate felurile. Eu am avut ghinionul sa prind unele naspa la mate si biologie unde nici n-am putut sa misc, pe cand la romana dupa o suma substantiala am avut parte de niste supraveghetoare dulci ca mierea. Evident ca eu nu m-am bagat sa dau vreun ban, mi se pare injositor, in special pentru cei care primesc banii. Urla foamea-n voi :)

De asemenea sunt ferm convinsa ca daca nu se va schimba ceva in acest sistem prost organizat, rezultatele vor fi in continuare ca si cele din acest an. Ceea ce mi se pare cel mai trist e ca dincolo de toate meditatiile, banii aruncati de pomana, oboseala si stresul acumulat de-a lungul anului, totul tine de noroc. Poti sa nu inveti nimic si sa ai noroc de o comisie lejera care sa te lase sa copiezi pentru ca apoi sa promovezi linistit sau poti la fel de bine sa te pregatesti temeinic tot anul, sa prinzi o zi proasta, o comisie jegoasa si un corector sictirit care sa iti distruga visele intr-o clipa. Ce ironie nu?

In fine, macar am multumirea sufleteasca ca am promovat la o materie pe care am detestat-o intotdeauna, nici acum nu-mi vine sa cred .. am numai vorbe de bine pentru ai mei parinti care mi-au suportat toate crizele de-a lungul perioadei asteia, pentru prietenii care nu mi-au intors spatele nici cand am gresit .. si prietenul meu care nu m-a lasat nicio clipa singura.. iar cand simteam ca voi claca, el era acolo amintindu-mi ca n-am voie, ca trebuie sa tin capul sus si sa merg mai departe. Va multumesc! Va iubesc!

P.S: Aaa, si sa nu uit de nea Raducu! Fara dansul nu luam nici 5-ul, clar .. respect!

P.S : Ca un sfat pentru cei de a8a .. mai mici sau chiar cei de liceu. Nu va jucati cu mate-info .. daca reusiti sa tineti pasul inca de la inceput, e ok .. daca acumulati lacune si chestii pe care nu le stapaniti .. apucati-va de treaba pentru ca nu prea mai e de gluma . Bacul va fi o chestie pe care numai cativa o vor lua, ce sa mai zic de facultati care vor ramane mai goale din cauza lipsei de candidati. Asadar, puneti-va la punct din timp ca sa nu fiti nevoiti sa pierdeti veri intregi invatand. Nu zice nimeni sa fiti eminenti, dar macar media 6 per total e mai mult decat necesara!

Bafta si aveti grija de voi, pe curand! :*

Sinestezie

.. zambet cald intr-o zi geroasa,

dimineti de vara cu picaturi de roua groasa ..

nopti tarzii sub privirea complice a lunii ..

calmul de dinaintea furtunii.

ecoul pasilor stangaci pe drumul vietii .

..gustul ce-l detine clipa eternitatii

intuneric si lumina impletite-n aceeasi cale,

calator grabit ce porneste agale

strangand in pumn raze de soare.

franturi de vise ..

tablou privit cu pleoapele-nchise.

picaturi de venin, ultimul delir si-ntaia mangaiere,

..vapaie de soapte si o blanda adiere

poveste scrisa pana nu demult ..

..(esti) pentru mine toate astea .. si ceva mai mult.

Happiness.

" Daca stii sa vrei, imposibil sa nu gasesti ceea ce cauti. "

Invitatie la vals, Mihail Drumes.

Sunt oare oamenii capabili sa vada dincolo de ei? Pe masura ce cresc si pasesc in viata pot intelege cat de usor este sa fii fericit?

Obisnuim sa ne pierdem in principii absurde,reguli nescrise si prejudecati, tematori de trecut, sceptici si ezitanti in fata ideii de "nou inceput", consideram ca nu este cu putinta sa depasim acele limite menite sa ne faca sa ne traim viata doar in acei mici parametrii construiti de noi.

Suntem facuti sa tindem mereu la mai mult, sa cerem, sa tanjim dupa ce are altul dar sa uitam la randul nostru sa daruim. Iar fericirea ramane un subiect tabu, cu esenta relativa. Desi practic am fost invatati de mici ce e fericirea, nimeni nu stie sa-i dea o definitie exacta. Fiecare stie ce-l face fericit, ce-i aduce zambetul pe fata si ii descreteste fruntea. E simplu. Nu va fie teama sa ridicati ochii spre inaltimi, luati-va inima in dinti si porniti la drum. Doar depasindu-va limitele ajungeti sa va cunoasteti cu adevarat!

Fericirea nu apare daca muncim mai mult, visam mai mult, mancam mai mult sau iubim mai mult. Ea e aici, aproape. Nu incercati s-o cautati in curtea altora caci nu acolo e drumul, uitati-va mai bine in sufletul vostru. Aici e raspunsul. :)

Pana nu demult, cineva mi-a zis ca norocul ti-l faci singur si ca depinde numai de tine ce culoare va avea viitorul tau. Totul tine de alegeri, mai mult sau mai putin importante. Ele ne ghideaza spre un anume drum si tot ele ne dau de inteles unde am gresit sau daca am procedat cum trebuia.

Dupa mine, alegerile trebuie facute cu cap, dar sa treaca mai intai prin suflet. Nu poti fii intru totul o persoana rationala pentru ca mereu vei tine seama de ceea ce simti, desi sustii ca nu dai doi bani pe sentimente.

Azi am realizat cat sunt de norocoasa. Am langa mine tot ceea ce iubesc mai mult si chiar nu fac referire la ceva material. Lucrurile cu pret fix isi pierd valoarea cand vrei sa le pui in balanta.. iar ceea ce atarna greu sunt acelea carora nicio unitate de masura nu le poate stabili pretul exact.

Rasul necontrolat, sunetul produs de bataile inimii intr-o imbratisare calda, o privire adanca si acele cuvinte rostite cu vocea tremuranda, incarcata de emotii.. e ceea ce face fiecare zi sa fie una mai speciala decat alta. Iar asta datorita tie.

Frustrare.

Dezamagire, furie si dezgust. Da! Asta imi inspira multi dintre cei pentru care as fi bagat mana in foc ca nu mi-ar intoarce spatele.

Sunt naiva si pun suflet in orice, iar atunci cand intr-o prietenie dau tot ce am eu mai bun, cer ca si eu la randul meu sa fiu tratata in acelasi mod. Nu poti investi intr-o chestie care nu-ti aduce minimul de profit, nu? Parca asa e in afaceri. Acelasi principiu se aplica si in viata.

Cunosc o multime de oameni, unii au reusit sa imi intre la inima, ceilalti au facut tot posibilul sa n-aiba ce cauta acolo. Asta e perfect normal. Nu mi-am dorit niciodata 'centrul atentiei', nici macar sa fiu placuta de toata lumea, ba dimpotriva, sunt constienta ca anumite parti din felul meu de-a fi deranjeaza si asta nu se va schimba prea curand. Dar nici ca-mi pasa!

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt o singuratica, nu am nimic cu lumea si nici nu urasc pe nimeni. Din contra, imi iubesc prietenii iar desi sunt putini, pentru acei cativa sunt in stare de orice, ma mandresc cu ei si vreau sa se stie ce persoane deosebite sunt.

Cand ajung sa cunosc pe cineva indeajuns de bine, pretind ca respectivul sa imparta cu mine necazurile dar si bucuriile, iar atunci cand e fericit vreau sa ma priveasca in ochi si sa-mi spuna despre toate sentimentele ce-l incearca la momentul respectiv.

Nu stiu sa fiu falsa. Nu te intreb "ce faci" din complezenta, nu zambesc doar ca sa fac pe amabila si nici nu ma implic in ceva daca nu imi si pasa de persoana respectiva. Imi place sa spun pe fata ceea ce gandesc, fara sa ma ascund.

Adevarul insa doare. Oamenilor nu le place cand le spui adevarul. Asta e cea mai recenta si trista constatare a mea. Daca taci si nu le dai vreun sfat, nu este bine .. iar daca le spui parerea ta care nu coincide cu a lor, deja le esti dusman si tii cu asa zisa tabara adversa (care nu de multe ori se rezuma la o singura persoana). Invatati insa ca de cele mai multe ori dusman nu iti este o persoana apropiata, nici macar una total straina, ci tu insuti. Un prieten adevarat niciodata nu-ti va spune ce vrei sa auzi, ci va privi obiectiv situatia, va avea pus deoparte pentru tine un sfat si o vorba buna dar si o palma sanatoasa pentru a te trezi la realitate atunci cand o iei pe aratura.

Sunt furioasa pe mine. Naivitatea-mi caracteristica inca ma face sa cred in scenarii optimiste cu finaluri pictate in culori vesele .. in oameni adevarati pe care te poti baza. Realitatea nu e mereu asa iar lucrurile pe care nu le traiesti la timp, nu le mai traiesti niciodata. Cand fugi de tine, nu vei afla niciodata cine esti. Risca, doar asa iti vei cunoaste limitele!

Obisnuiesc sa-mi fac probleme din cele mai neinsemnate lucruri, sa gandesc prea mult .. cand as putea foarte bine sa iau o gura sanatoasa de aer si sa imi continui drumul fara sa privesc inapoi. Si sa nu mai gandesc atat!

Imi place sa ma complic. Nu ma multumesc deloc chestiile simple, logice, cu un inteles concret. Nu domne! Eu trebuie sa scot fum pe nari pana gasesc cica o solutie si nici atunci nu-mi convine, vreau mai mult. Ziceam intr-un articol anterior ca sunt perfectionista. Oare lucrurile perfecte pot fi vreodata simple ?!?

Ca tot am fost prea linistita in ultima vreme si nu am mai facut vreo analiza avand ca subiect propria persoana .. uhmm. Poate totusi am sa ajung si eu candva intr-o sfera a normalitatii, asta daca nu sunt de mult acolo iar ceilalti se afla sigur la polul opus. Sunt insa optimista. Mi-ar fi greu sa concep o alta 'eu', iar cei pentru care sunt precum o carte deschisa stiu deja asta si ma accepta asa.

01:39 AM [simptome, trairi.]

Sa vezi pe fereastra picaturile ce cad

Sa stai pe-o banca privind in neant ..

Sa astepti un semn, un mesaj sau o chemare

Sa te-ntrebi de ce adesea sufletul te doare.

Sa zambesti subit fara un motiv anume ..

Sa te tulbure ceva si sa nu poti spune

Sa ti se citeasca acea sclipire in priviri

Sa uiti pentru o clipa sa respiri ..

Sa incepi din nou sa crezi in povesti,

Sa inveti cum e sa daruiesti.

Sa privesti cu speranta fiecare rasarit de soare

Sa-ti creezi in minte mii de povestioare.

Sa nu-ti pese de trecut sau de ce va urma,

Sa vrei sa strigi ca lumea e a ta.

Sa tremuri de emotie la fiece sarut,

Sa stii ca orice sfarsit e un nou inceput.

Visatoare, cu sufletul in palma lui,

vrei sa tii in loc pasul grabit al timpului..

fara intrebari de pus,

.. dar purtand pe buze acelasi raspuns.

crezi ca ai totul ...

dar ca nimic nu e indeajuns .

[bacul si lipsa somnului sunt mana-n mana cu creativitatea..]

Lesson in life

" A wise man sat in the audience and cracked a joke.

Everybody laughed like crazy.

After a moment, he cracked the same joke again.

This time, less people laughed.

He cracked the same joked again and again.

When there was no laughter in the crowd, he smiled and said :

You can't laugh at the same joke again and again .. but why do you keep crying over the same thing over and over again ? "

[nu e scris de mine, dar e frumos, exprima multe]

El, ea .. joc de puzzle.

Azi vorbesc despre ea.

Nehotarata, vesnic dornica de atentie si rasfat, visatoare si complicata.

Plina de contradictii, continua sa-si zideasca existenta pe baza cartilor, filmelor bune si versurilor din melodii carora le gaseste mereu diferite interpretari, uitand deseori de lumea reala.

Desi o fire rationala, actioneaza impulsiv.. uneori e tacuta alteori vorbeste mult uitand sa mai puna si stop.

Inevitabil, la extrema cealalta isi face loc el.

Incapatanat, hotarat, pasional.

O iubeste, dar nu-si gaseste deseori cuvintele, evita raspunsurile.

Curios din cale-afara, vrea sa afle totul repede si acum.

Cerceteaza terenul, isi face planuri pe termen indelungat.

Ea traieste prezentul, viitorul o sperie.

Indragostita de ideea de iubire, o data ce o gaseste mereu se intreaba daca este suficienta.

Imperfecta, dar perfectionista pana-n maduva oaselor.

Neincrezator in cei din jur, se doreste a fi perfect.

Ea adora dusurile reci.

Vara, el uita sa-si dea sosetele jos.

Imprevizibila si greu de controlat, face des gafe.

Calm, diplomat, el citeste printre randuri cu perspicacitate.

Ei ii place sa despice firul in patru, rastalmaceste cuvintele pana le da o logica potrivita.

El prefera sa vorbeasca direct, concis, la obiect.

Cu sufletul pe tava, ea lasa o poarta deschisa tuturor.

Protejandu-si sentimentele, trairile lui sunt tinute ascunse.

Ea poarta amprentele degetelor lui pe piele.

Prin venele lui curge intreaga ei fiinta, iar fiecare suras, atingere, soapta e inca un prilej de a-i face inima sa bata mai tare.

[...]

Bizar cum extremele se atrag si urmeaza apoi a se completa intocmai ca piesele de puzzle, asa-i ? :)

Daca vreodata ai sa cazi ...

... am sa fiu acolo sa ma asigur ca nu atingi pamantul .

Azi sunt trista. N-am cuvintele potrivite si desi le-as avea, ele n-ar putea stinge vulcanul din interiorul meu. Sunt slaba, uneori obisnuiesc sa ma privesc cazand ca si cand trupul si sufletul ar face parte din decoruri diferite. Las ganduri neterminate, idei ce nasc sentimente provenite din suflet formand cuvinte ce se opresc pe marginea buzelor..

Ce nu se spune se vede in priviri .. cate lucruri ai fi vrut sa-mi spui oare si o traire potrivnica, greu de inteles te-a oprit?

Ai fi putut oare sa nu-mi ascunzi nimic si totodata sa simti ca tot ce ai zis nu e indeajuns ?

***

Sunt in asteptare. Dincolo de acum inca visez la acel moment in care sa-mi pot face loc pe deplin in casa sufletului tau. Sa nu-mi fie frig, nici cald sau teama. Sa fie liniste iar toate gandurile mele sa fie frumos asezate, fiecare la locul lui bine stiut.

E o iluzie poate, iluzie ce se doreste a fi realitate. Ecoul pasilor tai imi rasuna in minte. Detalii incurcate nu ma obosesc sa tin minte. Cand am sa ajung la tine, poate. Daca. Oare?

***

E aproape liniste. Soapte intr-un ocean de zgomot inca nu-mi dau pace. Sunt chiar bataile inimii mele care nu renunta. Nu stie. Nici macar nu vrea. Nu are de ce.

Deschide ochii! Priveste in jur si da-ti seama ca totul e mai simplu decat pare .. Chiar si atunci cand ne simtim noi mici, nu inseamna ca totul e mare!

Priveste iar, de data asta prin ochii mei. Uita-te la tine! Ai inteles acum ? Ce zic ei ... ?

Timp, incotro mergi ?!?

Ma aflu la granita dintre doua drumuri, cel ce mi se arata in fata duce catre necunoscut, catre nou .. spre viitor. Daca imi arunc privirea inapoi, de-a lungul acesteia mi se infatiseaza bine cunoscutul trecut, deloc uitat, atat de sters si totodata actual.

Am terminat liceul. "Wow! Felicitari!" Asta ar spune multi .. Pentru mine insa acei patru ani au insemnat o mica dar esentiala parte din formarea mea ca om si atat. Poate nu m-am distrat indeajuns de mult, nu am legat prietenii stranse si nici nu am facut nebuniile specifice varstei dar stiu sigur ca imi va lipsi tot. Vechea 'eu' imi va lipsi cu desavarsire.

Detin si un singur regret .. si anume ca multe lucruri frumoase am lasat sa treaca cu nesimtire pe langa mine fara sa le pot prinde din urma. De ce? Teama e de vina. Aceeasi teama care acum ma face sa fiu nesigura, oarecum speriata de urmatorul nivel. Facultate. Job. Responsabilitati mai mari. Lumea adultilor. Ceea ce am urat inca din copilarie.

Cu ce am ramas dupa liceu .. uhmm .. amintirea acelor 4 ani de libertate, nepasare, lipsa grijilor, faptul ca am cunoscut oameni deosebiti, putin la numar ce-i drept, dar cu un loc bine stabilit la mine in suflet.. fara de care n-as fi reusit sa ma descopar pe mine, nici pe cei din jur. Am invatat ca nu colectivul este cel care conteaza ci modul in care te poti integra in acesta, invatand astfel sa-i cunosti pe cei din jur.

Din fericire suntem diferiti, ceea ce ne face unici in felul nostru .. iar viata este compusa din mici etape. Una din ele tocmai am incheiat-o. Iau cu mine cele mai frumoase amintiri, dar si pe cele mai triste .. nu imi iau la revedere pentru ca nu-mi place, consider ca lucrurile speciale sunt facute sa dureze o viata.

Iar pentru cei care inca sunt la liceu .. bucurati-va de aceasta perioada frumoasa, traiti la maxima intensitate fiecare zi, ora, majorat, chiul, cearta, sarut, ras necontrolat, ascultare, teza, pauza de tigara .. mai tarziu o sa va fie dor. Mie deja imi lipseste enorm ...

Maybe it's intuition ..

.. but some things you just don't question.

D : Ce iubesc la tine se afla dincolo de privirea ta ..

A : Atunci priveste-te prin ochii mei si poate intelegi cat te iubesc si eu la randul meu.

Exceptand lipsa de inspiratie si neasteptatul blocaj pe moment, pur si simplu asta mi-a trecut prin cap cautand sa dau un raspuns la cele auzite (sau citite). Poate va pare infantil, imatur si oarecum siropos, dar pentru mine e cea mai simpla si calda insiruire de cuvinte legate intre ele cu un strop de suflet si multa iubire. Nu le-am avut niciodata cu matematica, deci nu pot vorbi in cantitati. Tot ce stiu e ca ma inrosesc precum o copila la 15 ani care descopera in banca un biletel nesemnat de la un potential admirator. Inca ma port ca un copil uneori, desi par un om mare, stiu ca mai am multe de invatat.

***

Va amintiti ultima postare? V-am zis eu ca am sa-mi revin! Ceea ce nu stiu e cat o sa ma tina asa, sper ca mai mult decat ultima data. Incerc si tin cu dintii de fiecare moment de optimism si inima-mi bate cu putere cand ma gandesc ca mai e putin. Nu stiu cat e teama de examen, facultate & so on cat e cea de necunoscut. De nou. De luat de la capat. Am sa revin cu o postare legata exclusiv de perioada asta iunie-iulie, momentan nu vreau sa intru iar in starea aia.

Later edit : Mi-am notat cateva idei in minte, ca pe hartie parca e greu de transpus, mereu lipseste ceva. Poate le voi scrie si aici zilele viitoare, va pup, aveti grija de voi!

Indeed.

"Sunt momente in viata in care oricum ar sta corpul, sufletul e in genunchi."

Heh .. Missed me? E funny cum ma intorc mereu aici cand am ceva pe suflet si nu ma simt auzita de cei din jur. Asa cum v-am obisnuit (probabil), in cele ce urmeaza am sa-mi pun pe tava ganduri, sentimente si alte mici nimicuri ce-mi strabat mintea la 12 jumatate noaptea. Damn! Parca e discurs prezidential.. Deci, revenim. Neah, n-are sens. Nu mai folosesc cuvinte frumoase, am sa ma rezum la strictul necesar pentru a-mi potoli macar un pic zbuciumul interior.

Oare cei care pretind ca sunt fericiti chiar simt asta? Sau e doar un cliseu de prost gust pentru 'a da bine' in ochii celorlalti ? Ma intreb insa, care e totusi scopul sa te agati de o idee in care nici macar tu nu crezi? Pe cine impresionezi? Sau altfel spus, pe cine incerci sa pacalesti ?

Nu dragilor, nu mi-e bine. Si culmea, nu am un motiv anume. De cateva zile imi trec tot felul de ganduri prin cap si oricat as incerca sa inteleg ce-i cu mine, parca mai rau ma afund. Ma simt precum o copila de 15-16 ani care trece prin faza aia a adolescentei in care nu se poate regasi. E frustrant, totusi. La aproape 19 ani ar fi trebuit sa trec de mult de momente d-astea. Sau poate nu am crescut atat de repede pe cat credeam.

Am inceput sa-mi pun mai multe intrebari decat de obicei iar cele mai multe se leaga de ceea ce voi face in continuare. Ma sperie ideea de viitor. Nu mi-a placut niciodata sa-mi fac planuri dinainte, ba din contra, am trait mai mult in prezent, bazandu-ma (in mod eronat) pe intamplari din trecut. Ceea ce ma sperie e gandul de singuratate, faptul ca nu-mi pot gasi locul de parca toate ar avea rostul lor bine stabilit iar eu sunt intrusul. Simt ca nimic nu-mi mai convine, lucruri ce-mi placeau, acum tind sa ma doara .. e bizar . Imi doresc totusi ca starea asta sa nu imi afecteze relatia cu ai mei nici cu alte persoane apropiate .. in special sa nu decad psihic acum ca vine bacul.

Asta nu se vroia a fii un post lung, dar iata ca atunci cand incep sa vorbesc uit sa mai si tac .. Ma retrag inapoi in pat cu o carte buna, tre sa-mi tin mintea ocupata cumva.

Pe curand! :*

Midnight.

" Si la tine visand, te ascund intr-un gand .. Aici mereu te am si langa tine sunt. "

Te-ai gandit vreodata ca vei reusi sa pui stapanire pe toate gandurile, trairile, visele mele? Poate. Poate nici macar nu ti-ai propus asta.

Ma trantesc in pat si privesc in neant, ma inchid intr-un vis unde nu e loc pentru altcineva decat pentru noi .. un vis ce se confunda cu realitatea ca si cand cele doua lumi ar fi una si aceeasi. E bizar cum poti ajunge sa primesti tot ceea ce-ti doreai si uneori sa-ti fie greu sa crezi in el.

Tocesc mina de creion pe o coala de hartie ce se umple cu fiecare gand ce duce la tine. Imaginatia-mi trece de limitele normale si mazgalesc apoi un cer foarte albastru si senin, reflectat in privirile noastre. Vreau apoi sa pierd notiunea timpului privindu-l cu mana in mana ta, realizand ca nu-mi mai trebuie altceva.

Ma ascund ulterior in privirea ta, ca de atatea ori cand simteam ca nu ma regasesc. Dar locul meu e acolo si intr-un tarziu am inceput sa inteleg asta. Uneori nu reusim sa ne cunoastem indeajuns decat atunci cand suntem pusi in fata propriilor limite. Eu mi le-am depasit pe ale mele si am invatat ca nimic nu e lasat la voia intamplarii.

Nu stiu insa incotro va merge totul .. dar stiu ca lucrurile sunt pe drumul cel bun, optimismul ce-mi pulseaza in vene nu ma lasa sa uit ca cineva e acolo langa mine. Prioritatile le am bine stabilite si stiu ca n-am sa renunt la nimic din ceea ce conteaza cu adevarat.

Mai e putin si totusi parca timpul se scurge mult prea greu. Obstacolul ce s-a pus de-a curmezisul il simt tot mai aproape. E un hop pe care trebuie sa-l depasesc, pentru ca pot s-o fac. Pentru mine, pentru tine .. pentru NOI.

Back.

Ce faceti dragilor ? M-am gandit ca ar fi cazul sa mai 'dau o fuga' pe aici .. dupa aproximativ 2 luni de pauza. Nu pot sa zic ca am ramas in pana de subiecte, doar ca timpul liber mult prea putin sau aproape inexistent isi pune amprenta tot mai des pe fiecare zi .. iar toata oboseala acumulata face ca starea aia de 'no chef' sa fie si mai accentuata. Ce-ar mai fi nou .. hmm.. ultimul 'primul semestru' e aproape gata, mai am de luat cateva note si pot sta linistita asteptand mica vacanta intersemestriala. Totul e rutina, in special la ore .. profii la fel cum ii stiam, unii poate mai rai. Astept cu nerabdare sa treaca lunile ramase, sa dau nas in nas cu marele monstru 'Bacul' .. sa-l iau.. si sa scap. Pe celalalt plan, lucrurile isi urmeaza cursul firesc.. si spun cu mana pe inima ca nicicand nu m-am simtit mai implinita..

Dupa cum mi-ai spus si tu .. totul va fi altfel la vara. Numar zilele pana cand totul va fi asa ne dorim sa fie.

Voi reveni cat pot de curand, sper sa-mi recapat inspiratia.

Va las asta, e veche si frumoasa. <3

"Estos dias a tu lado
me enseñaron que en verdad
no hay tiempo determinado
para comenzar a amar
siento algo tan profundo
que no tiene explicacion
no hay razon ni logica
en mi corazon.."