Se afișează postările cu eticheta frustrari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frustrari. Afișați toate postările

sâmbătă, noiembrie 5

I need to make mistakes just to know who I am ..

Am lipsit mult, stiu.
Nu vin cu justificari, pur si simplu au fost multe trairi care nu-si au locul pe o foaie de hartie. Sau pagina de blog.
Inceputul facultatii nu imi e tocmai prielnic, am mari probleme de adaptare si inca simt ca nu imi gasesc locul in cladirea aceea imensa.
Speram sa fie vorba doar de o faza de moment, dar pe masura ce zilele trec ma gandesc cu teama la perioada de sesiune ce se anunta aglomerata, dificila.
Nu maldarul de materii ma sperie, ci faptul ca nu am reusit nici pana acum sa inteleg rostul multora din ele. E drept ca trecerea de la profilul real la Litere e ciudata .. parca astepti ca dupa toata teoria sa faci si ceva practic, insa nu ai ce .
Informatiile sunt multe si unele de prisos.
Simt ca nici vocabularul nu ma ajuta, am lacune mari in exprimare, parca as vrea sa spun ceva dar nu-mi gasesc cuvintele potrivite .. poate si lipsa scrisului sau a cititului a contribuit la asta. Ca vorba aceea, cand puteam sta sa citesc, eu aveam de rezolvat integrale.
Nu pot sa spun ca regret perioada 'mate-info', desi mi-a fost greu sa recunosc, stiu ca mi-a destupat mintea, m-a facut sa gandesc mai mult, sa caut mereu variante si solutii in orice problema .. iar faptul ca am invatat intr-un domeniu pe care l-am detestat, asta ma face sa fiu mandra de mine. :D
Momentan sunt 'in asteptare', cum s-ar spune .
Inceputurile sunt mereu mai grele, iar primul semestru e criminal in orice facultate.
Astept sa treaca perioada asta mai dificila, astept de asemenea sa ma regasesc pe mine.
Sunt contradictorie, desi pretind ca am crescut, ca rationez mai mult, am dese momente de imaturitate prosteasca.
De ce echilibrul e asa greu de atins ?

duminică, iunie 12

Frustrare.


Dezamagire, furie si dezgust. Da! Asta imi inspira multi dintre cei pentru care as fi bagat mana in foc ca nu mi-ar intoarce spatele.
Sunt naiva si pun suflet in orice, iar atunci cand intr-o prietenie dau tot ce am eu mai bun, cer ca si eu la randul meu sa fiu tratata in acelasi mod. Nu poti investi intr-o chestie care nu-ti aduce minimul de profit, nu? Parca asa e in afaceri. Acelasi principiu se aplica si in viata.

Cunosc o multime de oameni, unii au reusit sa imi intre la inima, ceilalti au facut tot posibilul sa n-aiba ce cauta acolo. Asta e perfect normal. Nu mi-am dorit niciodata 'centrul atentiei', nici macar sa fiu placuta de toata lumea, ba dimpotriva, sunt constienta ca anumite parti din felul meu de-a fi deranjeaza si asta nu se va schimba prea curand. Dar nici ca-mi pasa!

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt o singuratica, nu am nimic cu lumea si nici nu urasc pe nimeni. Din contra, imi iubesc prietenii iar desi sunt putini, pentru acei cativa sunt in stare de orice, ma mandresc cu ei si vreau sa se stie ce persoane deosebite sunt.

Cand ajung sa cunosc pe cineva indeajuns de bine, pretind ca respectivul sa imparta cu mine necazurile dar si bucuriile, iar atunci cand e fericit vreau sa ma priveasca in ochi si sa-mi spuna despre toate sentimentele ce-l incearca la momentul respectiv.

Nu stiu sa fiu falsa. Nu te intreb "ce faci" din complezenta, nu zambesc doar ca sa fac pe amabila si nici nu ma implic in ceva daca nu imi si pasa de persoana respectiva. Imi place sa spun pe fata ceea ce gandesc, fara sa ma ascund.

Adevarul insa doare. Oamenilor nu le place cand le spui adevarul. Asta e cea mai recenta si trista constatare a mea. Daca taci si nu le dai vreun sfat, nu este bine .. iar daca le spui parerea ta care nu coincide cu a lor, deja le esti dusman si tii cu asa zisa tabara adversa (care nu de multe ori se rezuma la o singura persoana). Invatati insa ca de cele mai multe ori dusman nu iti este o persoana apropiata, nici macar una total straina, ci tu insuti. Un prieten adevarat niciodata nu-ti va spune ce vrei sa auzi, ci va privi obiectiv situatia, va avea pus deoparte pentru tine un sfat si o vorba buna dar si o palma sanatoasa pentru a te trezi la realitate atunci cand o iei pe aratura.

Sunt furioasa pe mine. Naivitatea-mi caracteristica inca ma face sa cred in scenarii optimiste cu finaluri pictate in culori vesele .. in oameni adevarati pe care te poti baza. Realitatea nu e mereu asa iar lucrurile pe care nu le traiesti la timp, nu le mai traiesti niciodata. Cand fugi de tine, nu vei afla niciodata cine esti. Risca, doar asa iti vei cunoaste limitele!

Obisnuiesc sa-mi fac probleme din cele mai neinsemnate lucruri, sa gandesc prea mult .. cand as putea foarte bine sa iau o gura sanatoasa de aer si sa imi continui drumul fara sa privesc inapoi. Si sa nu mai gandesc atat!

Imi place sa ma complic. Nu ma multumesc deloc chestiile simple, logice, cu un inteles concret. Nu domne! Eu trebuie sa scot fum pe nari pana gasesc cica o solutie si nici atunci nu-mi convine, vreau mai mult. Ziceam intr-un articol anterior ca sunt perfectionista. Oare lucrurile perfecte pot fi vreodata simple ?!?

Ca tot am fost prea linistita in ultima vreme si nu am mai facut vreo analiza avand ca subiect propria persoana .. uhmm. Poate totusi am sa ajung si eu candva intr-o sfera a normalitatii, asta daca nu sunt de mult acolo iar ceilalti se afla sigur la polul opus. Sunt insa optimista. Mi-ar fi greu sa concep o alta 'eu', iar cei pentru care sunt precum o carte deschisa stiu deja asta si ma accepta asa.

joi, aprilie 21

Indeed.

"Sunt momente in viata in care oricum ar sta corpul, sufletul e in genunchi."


Heh .. Missed me? E funny cum ma intorc mereu aici cand am ceva pe suflet si nu ma simt auzita de cei din jur. Asa cum v-am obisnuit (probabil), in cele ce urmeaza am sa-mi pun pe tava ganduri, sentimente si alte mici nimicuri ce-mi strabat mintea la 12 jumatate noaptea. Damn! Parca e discurs prezidential.. Deci, revenim. Neah, n-are sens. Nu mai folosesc cuvinte frumoase, am sa ma rezum la strictul necesar pentru a-mi potoli macar un pic zbuciumul interior.

Oare cei care pretind ca sunt fericiti chiar simt asta? Sau e doar un cliseu de prost gust pentru 'a da bine' in ochii celorlalti ? Ma intreb insa, care e totusi scopul sa te agati de o idee in care nici macar tu nu crezi? Pe cine impresionezi? Sau altfel spus, pe cine incerci sa pacalesti ?

Nu dragilor, nu mi-e bine. Si culmea, nu am un motiv anume. De cateva zile imi trec tot felul de ganduri prin cap si oricat as incerca sa inteleg ce-i cu mine, parca mai rau ma afund. Ma simt precum o copila de 15-16 ani care trece prin faza aia a adolescentei in care nu se poate regasi. E frustrant, totusi. La aproape 19 ani ar fi trebuit sa trec de mult de momente d-astea. Sau poate nu am crescut atat de repede pe cat credeam.

Am inceput sa-mi pun mai multe intrebari decat de obicei iar cele mai multe se leaga de ceea ce voi face in continuare. Ma sperie ideea de viitor. Nu mi-a placut niciodata sa-mi fac planuri dinainte, ba din contra, am trait mai mult in prezent, bazandu-ma (in mod eronat) pe intamplari din trecut. Ceea ce ma sperie e gandul de singuratate, faptul ca nu-mi pot gasi locul de parca toate ar avea rostul lor bine stabilit iar eu sunt intrusul. Simt ca nimic nu-mi mai convine, lucruri ce-mi placeau, acum tind sa ma doara .. e bizar . Imi doresc totusi ca starea asta sa nu imi afecteze relatia cu ai mei nici cu alte persoane apropiate .. in special sa nu decad psihic acum ca vine bacul.

Asta nu se vroia a fii un post lung, dar iata ca atunci cand incep sa vorbesc uit sa mai si tac .. Ma retrag inapoi in pat cu o carte buna, tre sa-mi tin mintea ocupata cumva.

Pe curand! :*