Ratacire

Vi s-a intamplat vreodata sa va priviti in oglinda si sa nu recunoasteti persoana care vi se infatiseaza in ea?

Pe zi ce trece sesizez ca vreau sa stiu tot mai mult. Pun intrebari in stanga si-n dreapta convinsa fiind in naivitatea-mi infinita ca asa am sa primesc raspunsurile. Mereu am crezut ca cei din jur stiu mai bine, ca un sfat mereu va fi binevenit .. dar dincolo de toate, raspunsul a fost mereu la mine. Desi nu-l stiam. Desi il aveam in fata ochilor si nu-l puteam vedea sau intelege. Si uite asa m-am ales cu mii de pareri, idei ravasite si o minte confuza. Urat asa.

Cel mai bine ar fi sa-mi iau o vacanta. Mintea mea si cu mine. Nu mai cer sfaturi, nu mai ascult opinii, nu mai astept idei. Merg pe mana mea de acum. Asta pana reusesc sa ma regasesc, sa aflu cine sunt si ce vreau. Din pacate lucrurile nu-s atat de simple, iar mintea mea din cate vad contine mii de sertare si sertarase unde s-a cam asternut praful.

Sunt in ceata. Obisnuiesc sa iau decizii pripite, din mult prea multa graba si impulsivitate necontrolata. Am devenit o enigma si pentru mine. Cei din jur vad atat cat las eu sa se vada. Si atat. Poate nici eu n-am ajuns sa ma cunosc atat pe cat pretind. Iar asta ma sperie. E mai mult decat ciudat sa traiesti in corpul cuiva in al carui caracter simti ca nu te mai regasesti ..

Ma sperie profunzimea trairilor. Sentimente puternice ridicate la un mare nivel. Cuvinte soptite pe nerasuflate care isi pierd din esenta o data ajunse pe buze. Oare e mai bine sa simti in taina sau sa impartasesti desi iti pari teribil de stangaci facand asta ? Uhmm .. deseori m-am simtit ca intr-o telenovela prost jucata aruncand cu vorbe mari, dar fara substrat. Parca nu stiu .. nu e cum trebuie sa fie. Sau poate asa e si nu inteleg eu ? Tare as vrea sa cobor de pe norul ala alb si pufos in care m-am ratacit inconstient de atatea ori ..

[Din prea multa iubire nu stiu cum sa te iubesc..]