"De multe ori, încercând să aflu cine sunt, m-am înspăimântat. Nu mă recunoşteam în multe fapte împlinite."
(Mircea Eliade - "Romanul adolescentului miop")
Cand m-am trezit, nu prea gaseam vreo logica in ceea ce vedeam in juru-mi. Cartile multe si inghesuite pe birou, aceleasi mesaje si texte lipite pe pereti, usa plina de postere .. aaa daa .. si caietul de romana. Deh .. doar am teza luni.
Nu-mi place deloc ce vad in oglinda, cel putin nu la primele ore dupa trezire. Am ochii umflati, accentuati de cearcane destul de vizibile. Iar am pierdut timpul pe mess pana dimineata. E un obicei prost, care nici macar nu-mi face placere (deseori n-am cu cine vorbi la orele acelea) si nici nu-mi aduce vreun beneficiu. Dar continui. Prost fac!
Mi-era dor de o discutie cu tata, cum spune si el 'esti mare acum, putem vorbi de toate!'. Daa .. sunt mare. Si la ce-mi foloseste asta cand de cele mai multe ori nu vreau decat sa mai fiu o data cum eram in copilarie.. ? Asta pentru ca atunci, avand mintea aceea de copil, consideram ca nu-mi lipseste nimic. De fapt, chiar asa era. Aveam totul. Usor, usor .. inaintand in varsta .. am inceput sa pierd cate ceva .. sau cate-o persoana draga mie. Timpul ce-a trecut mi-a luat cam tot ce aveam mai bun, aveam alaturi o persoana ce ma iubea neconditionat. A plecat de langa mine fara sa ma pot impotrivi acestui lucru. Mi-am pierdut gandirea de copil, implicit inocenta si naivitatea specifica varstei. Atunci nu realizam ca poate candva o sa-mi mai doresc sa retraiesc acele momente. Spuneam doar atat 'vreau sa fiu mare!'. Acum insa, realizez ca maturizarea nu-ti aduce niciun beneficiu daca aceasta nu contine si acei factori pozitivi, care sa te formeze pentru mai tarziu. Am crescut invatand sa renunt la lucruri ce mi le doream cu ardoare. Persoane, sentimente, lucruri simple. Simple, nu materiale .. caci acelea n-au avut niciodata valoare. Nu pentru mine.
Nu-mi place deloc ce vad in oglinda, cel putin nu la primele ore dupa trezire. Am ochii umflati, accentuati de cearcane destul de vizibile. Iar am pierdut timpul pe mess pana dimineata. E un obicei prost, care nici macar nu-mi face placere (deseori n-am cu cine vorbi la orele acelea) si nici nu-mi aduce vreun beneficiu. Dar continui. Prost fac!
Mi-era dor de o discutie cu tata, cum spune si el 'esti mare acum, putem vorbi de toate!'. Daa .. sunt mare. Si la ce-mi foloseste asta cand de cele mai multe ori nu vreau decat sa mai fiu o data cum eram in copilarie.. ? Asta pentru ca atunci, avand mintea aceea de copil, consideram ca nu-mi lipseste nimic. De fapt, chiar asa era. Aveam totul. Usor, usor .. inaintand in varsta .. am inceput sa pierd cate ceva .. sau cate-o persoana draga mie. Timpul ce-a trecut mi-a luat cam tot ce aveam mai bun, aveam alaturi o persoana ce ma iubea neconditionat. A plecat de langa mine fara sa ma pot impotrivi acestui lucru. Mi-am pierdut gandirea de copil, implicit inocenta si naivitatea specifica varstei. Atunci nu realizam ca poate candva o sa-mi mai doresc sa retraiesc acele momente. Spuneam doar atat 'vreau sa fiu mare!'. Acum insa, realizez ca maturizarea nu-ti aduce niciun beneficiu daca aceasta nu contine si acei factori pozitivi, care sa te formeze pentru mai tarziu. Am crescut invatand sa renunt la lucruri ce mi le doream cu ardoare. Persoane, sentimente, lucruri simple. Simple, nu materiale .. caci acelea n-au avut niciodata valoare. Nu pentru mine.
Traind, implicit facem compromisuri. Mai mult de atat, defectul major al oamenilor este ca obisnuiesc sa amane cate ceva, sa intarzie prezenta lucrurilor, de teama clipelor.. sau de esecuri.
Si atunci la ce folosesc toate astea .. ? Toti invatam ce inseamna a trai dupa ce incepem cu adevarat s-o facem. Pana atunci suntem captivi in propria carapace, in acel mic univers pe care fiecare il are, frumos si colorat .. refuzand sa deschidem ochii si sa vedem ca nu totul este roz, iar ca viata nu este intotdeauna cum ne-o dorit, ci cum ne-o creem noi insine.
***
Eterna stare de oboseala psihica ce pare ca vrea cu tot dinadinsul sa continue. Nici cele 12 ore de somn in weekend, si alte 6-7 amarate in cursul saptamanii nu ma ajuta cu nimic. Dimpotriva .. am organismul dat peste cap, pofta de mancare cu 'portia' and so on. Stii ce? Lumea mea a luat o intorsatura un pic cam bizara. Nu ma refer la depresie sau nervi. Dimpotriva. Si nici macar nu-i vorba de mine in mod special. Ma surprinde usurinta cu care am prins gustul indiferentei. Si modalitatea jalnica cum m-am schimbat fara sa mi-o propun. Si mai stii ceva ? Nici macar nu-mi pasa!
De-acum voi scrie ceea ce simt. Simplu, fara dublu inteles. Rece si gol. Nu aspir la nimic maret si nici nu consider ca scrisul ma poate face o persoana mai buna. Scrisul doar ajuta la descarcare. Si cam atat. Poate aveti dreptate, poate vorbesc despre lucruri de care n-am habar sau poate nu le-am trait. Dar toate mi-au trecut prin cap fie si cel putin o data. E suficient. Am vrut sa tind spre infinit. Sunt sentimentala, implicit si idioata. Dar asta nu-mi da de gandit in niciun fel. Nu vreau sa ma schimb. Caci stiu ca daca asa face-o, poate multora le-ar fi mai bine. Si refuz! Refuz sa mai fiu marioneta in mainile cuiva, sa ma modeleze dupa bunu-i plac.
Si totusi .. da-mi un motiv! :)
De-acum voi scrie ceea ce simt. Simplu, fara dublu inteles. Rece si gol. Nu aspir la nimic maret si nici nu consider ca scrisul ma poate face o persoana mai buna. Scrisul doar ajuta la descarcare. Si cam atat. Poate aveti dreptate, poate vorbesc despre lucruri de care n-am habar sau poate nu le-am trait. Dar toate mi-au trecut prin cap fie si cel putin o data. E suficient. Am vrut sa tind spre infinit. Sunt sentimentala, implicit si idioata. Dar asta nu-mi da de gandit in niciun fel. Nu vreau sa ma schimb. Caci stiu ca daca asa face-o, poate multora le-ar fi mai bine. Si refuz! Refuz sa mai fiu marioneta in mainile cuiva, sa ma modeleze dupa bunu-i plac.
Si totusi .. da-mi un motiv! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu