O saptamana si mi-a fost de ajuns. Cum pot unii rezista luni .. poate chiar ani in felul asta ? Initial parea totul foarte natural, deloc fortat. Cum se spune, ma cam luase valul, tre' s-o recunosc. Eram hotarata sa ma agatz chiar si cu dintii de orice lucru bun ce urma sa vina, hotarata sa-l iubesc. Am rostit cuvinte ce nu credeam ca-mi vor iesi din gura vreodata, am povestit lucruri ce le credeam demult ingropate .. desi nu-mi gaseam efectiv locul.
Am continuat sa ma mint. Imi doream prea mult sa fie asa cum trebuia sa fie de fapt. Practic, vroiam imposibilul. Credeam ca pot fi suficient de puternica pentru a lasa totul in spate .. desi totul se baza pe o mare minciuna. Oricat m-ar fi bucurat o imbratisare sau un sarut, mereu a lipsit ceva. Mereu am tanjit dupa mai mult, in special .. tanjeam dupa clipele de fericire luate din lucruri simple, banale .. ce nu pot fi explicate, si nici intelese prin cuvinte.
Poate am realizat prea tarziu .. sau prea devreme ceea ce faceam. Am gresit mult fata de el, dar in special si fata de mine. Mi-am calcat pe inima, pe sentimente .. si acum platesc pentru asta. Nu ca nu plateam si inainte .. dar macar eram constienta de ceva .. aveam o certitudine clara in ceea ce ma privea. Acum insa .. nu ma regasesc.
[Si inca picura .. cu stropi mari si reci .. undeva adanc in suflet.]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu